Despre nevoia de scopuri
O preocupare pentru mine a fost intotdeauna sa creez o viziune dezirabila pentru grupurile sau organizatiile in care am fost. Un scop. Un “telos” cum s-ar fi spus in alte vremuri.
Cunosc putine companii romanesti de succes. Cred ca principala problema este capacitatea lor de a le insufla un scop angajatilor/membrilor organizatiei.
Nu e de mirare. Spuneti-mi daca stiti in general vreun scop social dezirabil care bantuie prin Romania. Sigur, in afara de a ajunge canteret/cantareata, fotbalist, sau plecat din tara.
Ori o companie, inclusiv, sau mai ales una romaneasca, presupune o constructie. Iar o constructie nu se face decat daca niste oameni se unesc in jurul unui scop.
Asa ca ma lansez intr-o ipoteza:
Daca vor sa aiba succes, companiile romanesti trebuie sa poata insufla un scop, o viziune asupra vietii, angajatilor lor.
Intr-o atmosfera in care lipsa unui “scop de viata” este generalizata.
Sunt complet de acord cu articolul lui Florentin Scarlat, Corporate Affairs Director la Ozone Laboratories:
“Cum sa-i enervezi pe oameni comunicand despre proiecte de CSR”
Ceea ce spune el este ca principalul public al unui proiect de CSR trebuie sa fie angajatii companiei.
Parafrazandu-i din nou pe clasici (Arhimede): “dati-ne un scop, si vom rasturna o tara plictisita si anomica”.
Pana una alta:
88% din tinerii romani, cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani, ar emigra daca ar avea posibilitatea legala (statistici din cercetarea Bancii Mondiale “Dezvoltarea si generatia urmatoare” - ex.)
(4 voturi, medie: 5 din 5)
Loading ...
De ce nu abordeaza nimeni si efectele CSR? Efectele reale, pentru asa-zisii beneficiari, nu doar pentru comanditar?!
Pe cand proiecte care sa ajute cu ceva real? http://www.viataunuimarketingmanager.blogspot.com/
Pur si simplu nu pot sa fiu de acord cu comentariul tau… Companiile romanesti au scopurile lor, desigur, si se lupta sa iasa din conul de umbra in care lipsa de experienta si 50 de ani de dictatura comunista le-a aruncat. E adevarat ca dragele de ele nu au timp sa creeze mission statement-uri grandioase si prezentari anuale de sute de pagini, insa antreprenorii si cei care zilnic se lupta pe baricadele problemelor poate ca nu au timp sa stea si sa faca brainstorming! Iar pentru o companie mica, avantajul competitiv nu deriva dintr-o utilizare mai eficienta a resurselor (cum se intampla in cazul multinationalelor), ci din trairea clipei, din exploatarea zilnica a ocaziilor de piata! Pentru ele acesta este deocamdata singurul drum spre succes, nimic altceva nu vad sa le ajute. Iar faptul ca ele nu-si comunica activ si in mass media strategiile si scopurile nu inseamna ca nu le au, ci doar ca ziua lor de munca se termina la 22:00 (sau mai tarziu), nu la 17:00 ca in companiile “mari” si “respectabile”.
Succes,
Radu
Sa stii, Radu, ca de data asta m-am referit doar la companiile romanesti (nu multinationale).
Iar prin “crearea unui scop” am inteles nu doar comunicarea lui in presa, ci in primul rand angajatilor.
Problema de la care plec este chiar cea de care vorbesti tu: companiile romanesti reusesc sa se ocupe doar de “trairea clipei, de exploatarea zilnica a ocaziilor de piata”.
Motivul pentru care nu se dezvolta (de fapt unul dintre ele) - nu reusesc sa le ofere angajatilor “un scop de viata”. In consecinta nici nu au alaturi de cine sa isi construiasca o afacere de amploare.
Salut Dragos,
In mare parte sunt de acord ca lipseste scopul propus de companie, insa pe de alta parte este dorinta angajatilor de a accepta si a lucra pentru un scop propus.
Conditiile business-ului romanesc sunt sub ceea ce poate oferi business-ul European si desigur fiecare ar cauta momentul potrivit pentru a pleca legal sa munceasca in UE. Nu e de mirarea rata de 88% intre tineri.
Odata ce angajatul are posibilitatea sa isi imbunatateasca conditiile de viata in afara companiei, sau in unele cazuri in afara tarii, nu ii mai pasa de scopul corporativ, ci isi cauta de satisfactia proprie. Chiar de-ar fi o companie care ar propune un scop angajatilor sai, nu cred ca ei ar fi pregatiti sa se dedea intru totul pentru realizarea scopului.
IMHO.
Desi n-am vrut initial, postul se transforma intr-unul relativ academic
“Cautarea satisfactiei personale” este un curent, in filosofie si se numeste “hedonism”. E bun prieten cu “individualismul” si mai nou - “consumerismul”. In termeni sociologici cu “anomia”. In termeni istorici, cu “decadenta”.
Exista si o alta solutie pentru dezvoltarea economica a tarilor “non-protestante” alta decat modelul renan-japonez?
Si daca lipseste Viziunea?
Ovidiu Bufnila
consilier de imagine
http://finance.groups.yahoo.com/group/Imagologia/
Tocmai ca discutia nu e una academica… (spiritul de contradictie romanesc). Insa de dragul discutiei ar trebui sa mentionam ca in managementul strategic, pe langa curentul rational (al carui adept esti, ca dealtfel majoritatea companiilor), exist si o teorie a contingentelor adaptata care in engleza se numeste “freewheeling opportunism”. Adica strategia se refera exact numai la exploatarea ocaziilor favorabile din piata, fara a cauta ceva anume pe termen lung. Nu are de-a face cu hedonismul atat de mult cat cu oportunismul in sensul cel mai bun al cuvantului. Companiile arabe sunt experte in acest fel de afaceri, ca si anumite companii americane (de ex. cele bazate pe internet). Asadar, companiile romanesti au aceste multe ocazii si TREBUIE sa le exploateze, altfel nu rezolva nimic pe termen lung daca asteapta sa-si defineasca viziunea, misiunea, strategia etc (ca in cazul consultantei clasice de management).
Si daca tot vorbim de strategie, companiile romanesti aplica foarte bine anumite parti ale definitiei oferite de Mintzberg, care spune ca strategia poate fi:
- un plan de actiune (care de multe ori lipseste, conced asta);
- o pozitie in piata (ceea ce cauta majoritatea companiilor romanesti actualmente);
- un plot, adica un scenariu discutat (romanii sunt experti in scenarii abracadabrante insa asta ajuta si la explorarea facila a viitorului si alegerea celor mai convenabile alternative).
Asadar, in sensul larg al strategiei romanii exceleaza!
Dragos,
Nu depui insemnarea aceasta - sau o alta - la Capsula Timpului?
Multumesc,
Carmen
[…] In mai multe randuri mi-am exprimat temerile referitoare tanara generatie (15 - 24 ani) din Romania. Intr-unul din posturi am amintit de un studiu care arata ca: “88% din tinerii romani, cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani, ar emigra daca ar avea posibilitatea legala.” […]
[…] respectiv a celor care termina acum liceul sau sunt la inceputul facultatii (spre exemplu aici, aici sau aici). Originile pesimismului au fost atat discutiile directe cu ei cat si discutiile cu […]