Cine mai vine maine?


Din confirmarile de pana acum, maine, la Festivitate, vor fi sigur alaturi de noi 40 de reprezentanti ai clientilor si 30 de membri ai Juriilor.

Printre personalitatile care vor urca pe scena, as remarca prezenta Excelentei Sale Ambasadorul Romaniei la ONU, Simona Miculescu. La invitatia noastra si a sponsorului probei de Relatii Publice, Carpatcement Holding, domnia sa va decerna premiile de la aceasta proba.

De asemenea, vor vorbi din partea Juriului sau vor decerna premii: Adriana Saftoiu (Director General, Capital Promotion), Shachar Shaine (Presedinte, Tuborg Romania), Gilda Lazar (Director Corporate Affairs, JTI Romania), Adela Jansen (Director Executiv de Resurse Umane, BRD Groupe Societe Generale), Adrian Botan (Regional Creative Director Central & Eastern Europe, McCann Erickson), Cristina Coman (Conferentiar Universitar, Universitatea Bucuresti), Elena Serban (Brand Manager Coca Cola Romania), Bobby Voicu (Community Manager, Yahoo Romania).

Am fost astazi sa re-vedem sala si sa facem ultimele pregatiri. Si sunt foarte entuziasmat si de holul pentru cocktail dar mai ales de balcon:

Blacon

Si pe zi privelistea e fantastica. Insa noaptea, cand se vor aprinde luminile va fi ceva spectaculos.

Daca vreti sa fiti martorii emotiilor de dinainte de Festivitate, va invit din nou sa cititi blogurile participantilor.

Gazdele Festivitatii vor fi, ca de obicei, Daniel Buzdugan si Mihai Morar. Si pentru ca tot suntem in Casa Poporului, pregatiti-va sa vedeti si niste filmulete cu opinii ale oamenilor simpli, din popor, despre subiectele fierbinti din comunicare.

Categoria: Olimpiadele Comunicarii

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 voturi, medie: 5.00 din 5)
Loading ... Loading ...

7 Comentarii:


  1. ( 15 May 2008 , 7:38 pm )

    Filmulete ca cele de anul trecut in care intrebati pana la ce varsta ar trebui sa se comunice institutional in cuplu? :) ) De abia astept.


  2. ( 15 May 2008 , 8:47 pm )

    nah bene ne-ai convins, venim :) )


  3. ( 15 May 2008 , 9:18 pm )

    Vin si eu! Vin si eu! :) :P


  4. ( 15 May 2008 , 11:04 pm )

    NU SUNT O FANA A NETULUI,DAR”JUCINDU-MA” CU NISTE CUVITE ALESE LA INTIMPLARE AM AJUS”AICI” LA ACEASTA PAGINA. AM VAZUT SUS IN STIGA ECRANULUI AFISATA O POZA ARATOASA CU UN NUME SCRIS “SA SE VADA” LINGA EA SI MI-AM ZIS (HAI SA VAD CE SCRIE SI MAI JOS) SI…….. CITESC,CITESC SI ………..IAR CITESC…..C-AM MULTA DESCRIERE IN FINE LA SFIRSIT IMI ZIC(DESTEPT BAIATU)… FELICITARI CU SIGURANTA AI MAI PRIMIT,EU ITI SCRIU DOAR(CRED CA MAMA TA E FOARTE MINDRA CA ARE UN ASEMENEA BAIAT!)…BY-BY


  5. ( 16 May 2008 , 12:17 am )

    ca tot suntem off topic =)) =)) crezi ca o sa fie cald maine? :) ) =))=)) c-as cam vrea sa ma imbrac subtire


  6. ( 16 May 2008 , 12:20 am )

    Mai Simona tu iarasi n-ai somn?! Si aici dau de tine.
    Abea astept sa vad ce-o sa iasa :)


  7. ( 16 May 2008 , 3:24 pm )

    [...] Dragos povestea inca de ieri despre participanti si despre o “priveliste fantastica”. Voi incerca sa [...]

Scrie un comentariu: