Pentru ce votez? Libertate, dezvoltare, liniste
Ionut Parausanu are un post simpatic, in care spune pentru ce va vota – “va vota ecologic”. Il felicit pentru ca a ales sa-si exprime convingerile si sa le dea eventual si altora argumente sa voteze intr-un fel sau altul.
Din pacate, nu-mi amintesc sa mai fi vazut pe multe bloguri declaratii de intentie despre vot (desi poate au fost, dar mi-au scapat mie).
Ori eu cred ca ar fi normal ca mai multi lideri de opinie sa-si exprime sustinerea pentru un candidat sau altul. Insa daca nici un candidat nu a reusit sa ne faca sa aruncam cu palariile in aer, se cheama ca au o problema (ei - candidatii).
De altfel, am vazut ca nici pe site-urile de campanie candidatii nu se chinuie sa ne entuziasmeze. Daca sunt blogger si as vrea sa afisez un banner de sustinere a unui candidat, nu as gasi. Vedeti spre exemplu: Oprescu, Blaga, Orban sau Diaconescu.
Stiu ca nu e cazul sa facem o comparatie, insa doar de curiozitate dati o privire si la Barack Obama (un site excelent) sau Hillary Clinton. In ciuda oricaror analize, mie America mi se pare in continuare o tara unde oamenii cred in politica si in politicieni. Iar candidatii stiu sa castige entuziasmul publicului si sa nu o dea pe dupa visin cu solutiile pe care le propun.
Revenind la postul lui Ionut, desi poate altadata credeam altceva, acum chiar fac eforturi sa gasesc niste argumente pentru a-i indemna pe oameni la vot. In principiu daca un candidat i-a convins, vor merge la vot. Daca nu vor sa castige un candidat care nu le place, vor merge la vot. Daca au o orientare politica si vor sa sustina partidul care o reprezinta, iar vor merge la vot.
Daca vor sa transmita un mesaj negativ tuturor politicienilor, nu vor merge. Iar asta e un drept pe care l-am castigat de curand, pentru cei care n-au prins vremurile de alta data.
Personal, eu voi vota din nou politic, conform unor convingeri si valori pe care le-am avut din totdeauna. Sunt ok cu ambii candidati liberali, atat Orban, la Primaria Capitalei cat si Dragos Dinca la sectorul 2. De data asta sunt multumit ca nu trebuie sa fac un compromis pe care sa-l regret ulterior. Nu sunt fortat sa votez nici un om de stanga care se da reprezentantul dreptei, nici un scandalagiu sau un mascarici, nici un dictator “in nucce” sau un candidat care isi publica asa-zisul program cu 2 zile inainte de alegeri.
Later edit: posturi interesante ale bloggerilor, pro sau contra mersului la vot gasiti pe site-ul unei campanii foarte utile - Hai la vot.

(7 voturi, medie: 4.71 din 5)
Refuzul de a merge la vot vine asa cum spuneai din dorinta de a spune: nu e bine, vrem mai mult.
Pentru tine e simplu pentru ca ai convingeri politice. Pentru un om necunoscator, fara afinitati de dreapta, stanga, ecologiste, biblice, etc niciunul dintre panourile imense nu il va putea convinge sa voteze.
In plus, corturile electorale sunt atat de ineficiente, inestetice si inutile!
Simona, in privinta ne-mersului la vot, cred ca e un drept si o forma de expresie legitima. Despre convingerile politice insa, cat timp traim intr-o democratie, simt nevoia sa fac 2 analogii mai din timpurile noastre:
1.Imagineaza-ti ca-i spui viitorului tau sot: “draga, stiu ca nu te pasioneaza in mod special spalatul vaselor, insa cat timp avem o relatie moderna, e relativ obligatoriu sa faci niste eforturi”
2. La fel si in privinta convingerilor despre viata sexuala. “Poate tu crezi ca ce se intampla la ora actuala intre noi e suficient. Insa ar fi important sa stii ca sentimentul trebuie sa fie reciproc”
Ei, cam asa e si cu democratia si convingerile politice
Dragos,
multumesc pentru incredere.
Daca as fi avut mutatie in Bucuresti (sper ca nu citeste Politia Romana blogul tau ca altfel trebuie sa fac rost de bani pentru amenda) m-as fi dus la vot si n-as fi pus stampila pe nimeni. Astfel, nu m-as fi simtit iresponsabil nici ca nu am fost la vot si nici ca am votat un candidat ce mai tarziu ma va dezamagi.
Dragos, felicitari pentru candidatura si pentru stilul de campanie.
Zilele trecute am vazut de la PD-L o tactica despre care doar am citit pana acum: un carton “cu carlig” agatat de manerul usii. A prins bine pentru ca mi-a castigat cateva secunde atentia (totusi n-am retinut numele candidatului).
Din cate stiu este o tactica care se aplica in ziua votului, pentru a le reaminti sustinatorilor sa se prezinte la urne.
Oricum, asta arata totusi ca PD-ul are in continuare cea mai “citita” echipa de campanie.
Daca-mi perimiti o sugestie (tardiva): incurajati-i pe bloggerii care simpatizeaza cu voi (ex. puneti link-uri catre ei), dati-le bannere pe care sa le afiseze pe site. In rest nu ma mai bag, ca as vorbi din carti.
CE noroc au anumiti oameni….. si aici ma refer la acesti PNListi, noroc pt ca oameni ca tine, Dragos, au inca incredere in ei si le ofera votul , pt ca dnul Orban inca danseaza pe muzica lor (tinand cont de faptul ca domnia sa canta si danseza atat de frumos cu propriai chitara). Daca ai veni in Arges si ai vedea cum sunt rase padurile sub privirile ingaduitoare ale fruntasilor…… si exemplele pot continua dar am ocupa prea mult spatiu si timp.
All do respect, eu nu pricem cum e asta cu dreptul de a nu merge la vot. Constitutia spune ca ai dreptul de a merge la vot, iar inferarea contrariului de aici e o greseala logica. Asa cum nimeni nu se gandeste sa nege alte drepturi tot intr-un limbaj al drepturilor, nu vad cum poti sa faci asta cu dreptul la vot. Ai posibilitatea de a nu merge la vot, asa cum ai posibilitatea de fi omorat, de a nu beneficia de educatie primara, de a fi inchis fara un proces prealabil, si asa mai departe. Si explica-mi te rog cum dai un vot negativ politicienilor daca nu te duci la vot? Moral vorbind poate ii doare absenteismul. Fizic, nicicum. Alegerile sunt validate indiferent de numarul de alegatori prezenti. Daca prin absurd vezi neprezentarea la vot ca protest, te inseli amarnic. Protestul implica si el anumite obiective. Ori prin neprezentare tu nu influentezi nici rezultatele, nici obiectivele. Obiectivul candidatilor este sa castige, fie si cu numarul minim de voturi. Unde, in extremis, minim poate insemna si un vot din 2.3 milioane. Zau ca imi scapa logica ta.
Corina, depinde la ce logica te referi.
Daca am afirmat ceva a fost:
1. Ne-participarea la vot este un drept. Nu in toate sistemele a fost intotdeauna asa. In Grecia (moderna) spre exemplu sau in fostele regimuri comuniste.
Acest drept nu trebuie sa fie scris in Constitutie, el se deduce din ce este scris in Constitutie.
Doua articole foarte bune pe tema asta:
http://www.capmag.com/article.asp?ID=1193
http://www.associatedcontent.com/article/74652/the_right_not_to_vote_an_important.html
Rezumand: dreptul la libera exprimare implica dreptul de a tacea; dreptul de a practica liber o religie implica dreptul de a fi ateu; dreptul la libera asociere implica dreptul de a nu intra in niciun fel de asociere.
Fara aceste implicatii intram intr-o lume orwelliana care nu are nimic de-a face cu democratia.
2. Neparticiparea la vot este o forma de expresie legitima.
Se incadreaza in sistemul de valori democratice. Nu afecteaza drepturile altora. Nici macar nu se poate spune despre cei care nu merg la vot ca nu au o participare politica (multi dintre ei sunt oameni informati despre politica si incearca sa influenteze jocul politic in perioadele ne-electorale).
Imi pare rau dar eu nu voi transmite un mesaj oamenilor sa mearga la vot ca boii care se intorc vaci de acolo.
Daca le voi spune ceva va fi sa mearga sa voteze un partid sau un candidat in care cred. De asemenea le voi spune sa se implice in jocul politic in primul rand in perioadele dintre alegeri.
Nu in ultimul rand le voi reaminti ca mersul la vot este cea mai slaba si de multe ori inutila forma de participare politica .
Nu e nimic mai fals si mai daunator decat lozinca lansata de partidul dictatorului nostru de pe Dambovita cum ca:
Daca nu mergi la vot nu ai dreptul sa critici dupa aia ce se intampla
Ba pardon! Uite ca am dreptul sa critic, indiferent daca merg sau nu la vot.
Deci, Corina, hai sa lasam la o parte intoxicarile electorale. Daca tu crezi intr-un partid sau un candidat, indeamna-i pe oameni sa mearga sa-l voteze.
Buna Dragos!
Nice debate. O sa scriu un post separat despre relatia dintre vot ca forma de participare si alte forme de participare, pentru ca nu sunt de acord cu lozinca de care vorbesti (Daca nu mergi la vot nu ai dreptul sa critici ce se intampla) la nivelul pragmatic, insa la nivel metaforic/ moral (in fond, doua arii care au o legatura destul de stransa cu politicul) sunt.
In al doilea rand imi mentin reticenta in a utiliza limbajul drepturilor cand vine vorba de a nu vota. E vorba de libertati si negarea unui drept nu da nastere altui drept.
In al treilea rand, poate ca e o forma de expresie legitima (deci care nu incalca legea sau morala sau cutuma). Cantatul in dus asemenea. Insa, asa cum zice si primul articol indicat de tine, atat timp cat alegerile sunt validate indiferent de cati participa si cat nu am optiunea “i abstain” pe buletinul de vot, nu prea poti sa tragi nici o concluzie vizavi de protestul celor care nu s-au prezentat. Daca e protest pe bune, daca e dezinteres, etc. Daca iei in considerare gradul de participare publica al romanilor prin alte forme de participare (consultari publice, petitii, etc.) atunci e clar ca ai de-a face cu un deficit democratic si nu cu un protest facut cu sens in ziua votului.
Da, am niste favoriti pentru primarie si voi scrie despre ei un pic mai tarziu. Sunt ecologistii. The green party that is.
Ma bucur ca idei electorale se indreapta si spre cei VERZI , dar cum sa facem ca mesajele lor,faptele lor, sa ajunga in raza vizuala a celor care ar dori sa voteze si nu au pe cine, sau , s au orientat gresit,sau afisul electoral este atat de bine facut, incat nu mai conteaza mizeria pe care o ascunde?
Din pacate sunt in criza de timp si nu am apucat sa citesc ce au spus ceilalti insa, referitor la paralele facute: mi se par foarte ingenioase si adevarate insa, in acelas timp, situatiile prevazute mai sus sunt personale in timp ce mersul la vot mi se pare social. Astfel, cred ca un vot responsabil este mai valoros decat unul iresponsabil.

Votatul iresponsabil e ca si cum ti-ai trimite sotia sa spele vasele nestiind daca sunt vase murdare sau nu!
Astfel, pana la spalatul vaselor trebuie sa te asiguri nu numai ca sunt vase murdare dar si ca exista obiectele necesare: burete, detergent, apa. Nu?
De acord, Simona