Suntem repetenti la educatie, dar ne putem trata?
“Raportul anual al Comisiei Europene in privinta sistemelor de invatamant din statele membre” (vezi comunicatul oficial) scoate Romania pe ultimele locuri, pe niste dimensiuni unde as fi putut spune cu ochiul liber ca e asa:
- capacitatea de a citi si de a intelege un text (53, 5 % din adolescentii romani au dificultati in acest sens)
- participarea adultilor la cursuri de invatare permanenta (doar 1,3 % din populatia cu varste intre 25 si 64 de ani a participat anul trecut la astfel de cursuri)
Materiale pe larg despre raport gasiti in toata presa din zilele astea (ex. 9am, Southeast European Times)
Cateva consideratii despre raport si despre concluzia ca, iata, si la capitolul Educatie suntem ultimii din Europa:
- Mai multi bani in educatie pot veni doar din privatizare si prin stimularea initiativei private (asta in paralel cu intarirea institutiilor de control al calitatii). Orice alte afirmatii demagogice despre investitia in educatie nu pot decat sa adanceasca dezastrul in care se afla invatamantul din Romania.
- Sectorul privat trebuie sa inteleaga ca este principalul “beneficiar” al dezastrului din invatamant. Si daca tot le cerem companiilor sa fie responsabile, haideti sa le cerem sa investeasca in educatie. As reaminti o discutie cu stakeholderii din educatie despre acest subiect, de pe ResponsabilitateSociala.ro. Nu in ultimul rand, apropo de capacitatea adolescentilor de a citi si a intelege texte as aminti de o organizatie pe care noi am sustinut-o de fiecare data, respectiv ARDOR, si care daca ar avea mai multe resurse ar genera un impact semnificativ in liceele romanesti.
Deci aviz companiilor care vor sa demonstreze ca sunt responsabile. Cat timp educatia este in vizorul public, orice contributie va aduce beneficii si pentru business.
- Parintii trebuie in mod obligatoriu implicati in procesul de educatie. Ei sunt cei mai importanti stakeholderi, cei care detin si resursele necesare si au si o doza semnificativa de responsabilitate. Asa ca, dragi parinti, “puneti mana” de intelegeti cum sta treaba cu educatia in Romania. Intelegeti ca sunteti supusi unui jaf continuu in numele demagogiei care se numeste “educatie gratuita”. Intelegeti ca educatia este un serviciu la care ar trebui sa aiba acces copiii vostri in schimbul taxelor pe care le platiti, insa nu au. Si atunci, votati impotriva sistemului de invatamant de stat, cereti-va dreptul de a decide voi unde se duc banii pentru educatia copiilor vostri si, nu in ultimul rand, daca tot pierdeti niste bani din taxe, mai scoateti si altii pentru a plati servicii de educatie complementare celor formale.
Apropo de ultimul punct, care poate parea de un bun simt izbitor desi e contrazis de realitate, as mai aminti o data ca doar un sistem de invatamant liber si privat va putea sa-i implice cu adevarat eficient pe parinti in procesul de educatie.
(3 voturi, medie: 2.00 din 5)
Loading ...
Dar ce ne facem cu parintii care nu stiu mai nimic despre ce fac si ce nu fac copiii lor la scoala (ba chiar in general)? Cum ii facem sa se mai gandeasca o data pe parintii si pe copiii care sunt convinsi ca si fara scoala poti ajunge departe, chiar cu mai putina bataie de cap? Sub cuvintele “eu vreau ce e mai bine pentru copilul meu” sta de multe ori doar efortul de a-l finanta “corespunzator”, astfel incat sa nu ramana in urma celorlalti copii la nivel de gadget-uri. Nimic despre scoala. Acolo copilul este lasat sa aleaga singur, de la liceu incolo, ca oricum el are mai multe informatii pentru ca sta mult pe net si are amici pe la mai multe licee, doar el e bine sa fie liber sa-si aleaga “viitorul” si stie cum s-o faca. Cel putin in liceul pe care l-am absolvit eu asa mergeau lucrurile pentru trei sferturi dintre colegi. Cum ii convingem pe parinti ca ar trebui sa-i intereseze si sa se implice mai mult?
Apoi, in conditiile in care, la nivel de liceu vorbind, institutiile particulare au in grija elevi care nu au reusit sa intre in sistemul de stat datorita performantelor proaste la invatatura (insemnand ca au medii putin peste 5), iar BAC-ul devine un examen mult prea complicat pentru majoritatea absolventilor acestor licee, cum facem sa se schimbe ideea deja populara printre liceeni si viitori liceeni, cum ca “la particular e misto ca stai degeaba, nu te streseaza nimeni cu invatatul”.
Mi se pare ca e un drum anevoios, pe care cei care ar trebui sa fie interesati sa-l faca nici nu-l iau in calcul. Si e pacat, pentru ca profesorii din scolile si liceele de stat isi permit sa ceara mereu mariri salariale, in conditiile in care prea multi nu muncesc nici pentru cat au deja. Mi-as dori sa nu ne mai vorbeasca de performante slabe ale elevilor profesorii de limba romana care tot anul dicteaza comentarii din cartile altora si cer sa le fie reproduse intocmai la lucrari si nici cei de filosofie care repeta greseli de ortografie chiar in numele filosofilor.
Unii parinti isi engljeaza intr-atat de mult copiii incat modul in care inteleg o text e sigur ultima lor preocupare. La ce ma refer? Ieri in fata blocului un baiat de vreo 7, 8 ani a fost lovit de o masina in timp ce se plimna cu bicicleta. A iesit cu viteza dintre blocuri si a intrat direct in portiera din spate a masinii…pe care a si indoit-o putin.
Soferul impreuna cu vecinii au stat aproximativ un sfert de ora in asteptarea parintilor acelui copil. Cineva s-a dus sa-i caute doar ca sa ajunga la concluzia ca nu erau acasa. Slava Domnului copilul parea ok. Adica desi speriat, era pe picioare si o vecina l-a luat la ea acasa.
DAR ce poti sa le ceri unor astfel de parinti? Cum le explici ca educatia copilului ar trebui sa-i intereseze cand ei nu se preocupa nici macar pentru siguranta lui lasandu-l sa se plimbe nesupravegheat cu bicicleta pe strada si pe intuneric?!
Multumesc pentru observatii si ma bucur sa aflu de la voi ca un punct sensibil este implicarea parintilor.
Andreea, e foarte interesant, intr-adevar, ca aceasta imagine proasta a invatamantului particular (care tocmai din lipsa de reforma nu putea fi altfel) a fost folosita ca argument principal impotriva reformei.
Ideea e cu aceste “preturi gratuite” ca ele duc la penurie. Si atunci, ce ne invata economia ca se intampla? Se ajunge la o echilibrare a pretului pe piata neagra. Adica, tradus in termeni de educatie: frecatul mentei la orele oficiale (sau cel putin lipsa eficientei pedagogice) si meditatii in particular.
La fel si cu sanatatea – vrei sa supravietuiesti cand serviciile sunt “gratis”? A, bun, pai atunci iti trebuie niste bani de spaga.
Asa ca in medie, preturile (cu taxe platite, cu meditatii sau spagi) sunt mai mari in sistemul de stat “gratuit” decat ar fi intr-un sistem privat. Decat ca la o calitate mult mai proasta. Repet, in medie. Ca exista unul la 100.000 de oameni care chiar plateste mai putin si beneficiaza de pe urma sistemului, e alta poveste. Ceea ce e clar e ca aceste exceptii sunt din ce in ce mai putine, asa incat delegitimeaza sistemul.
Foarte faine observatiile tale. Totusi, nu inteleg de ce privatizarea ar fi o solutie si nu un control mai bun al sistemului educational public asa cum e el. Iti dau exemplul Mexicului si Suediei, unde privatizarea serviciilor de transport a dus la un haos total, lipsa de standardizare, standarde calitative mai proaste, etc., acum punandu-se serios probleme revenirii la sistemul public, cu o regularizare mai buna. Public nu inseamna in nici un caz gratuit si tocmai amintirea faptului ca platim taxe trebuie sa ne ajute sa gandim situatia in alti termeni si sa fim mai exigenti cu cei care ne administreaza banii… Educatie e considerata in termenii politicilor publice ca bun comun, supus tragediei bunurilor comune…
Corina, sincer iti spun ca nu cunosc cele doua cazuri. De ce nu scrii pe blog despre ele?
Ceea ce mi-e clar e ca vorbim de cu totul si cu totul alta situatie in cazurile educatiei si al sanatatii. Aici exemplele nu trebuie sa le cautam in carti sau pe internet. Ele sunt chiar langa noi. Cine are o “asigurare” (adica abonament) la un spital/clinica privata stie ca serviciile de acolo sunt mai bune decat ale oricarui spital public. Cine a vazut campusul Universitatii Constantin Brancoveanu stie ca asa ar trebui sa locuiasca niste bursieri.
Dezbaterea e foarte lunga, asa ca astept cu interes o insemnare din partea ta
In rest, la intrebarea “oare nu exista planificatori providentiali care sa puna totul in ordine?” nu am cum sa raspund decat printr-un link extrem de sugestiv, care sumarizeaza “Drumul catre servitute”:
http://revver.com/video/10904/hayeks-the-road-to-serfdom-in-five-minutes/
Trăim de mult timp în eroare istorică. Trăim de mult dedulcindu-ne cu mituri prăfuite despre educaţia românească. Descoperim acum că de fapt suntem defazaţi, auguşti, ciudaţi. Nu avem un proiect solid, vârfuri da, mici insule, oaze. Dar în rest? De unde această orbire istorică? De unde această lipsă de modernitate a Viziunii?
Desi e vizibil faptul ca avem deficiente in domeniul educatiei, mi se pare inca inspaimantator procentul de 53,5% dintre adolescenti care au dificultati in citirea si intelegerea unui text.
Daca luam in vedere faptul ca, conceptul de “life long learning” nu este si nu a fost promovat, devine destul de justificabila statistica conform careia romanii nu au urmat multe programe de invatare continua.Insa, ideea ca peste jumatate din adolescenti au probleme in citirea si intelegerea unui text devine inspaimantatoare.
Pe langa reformarea, privatizarea si investitia in sistem, care sunt esentialmente necesare, eu schimb putin unghiul si ma indrept catre principalii beneficiari ai educatiei.
Ma tot intreb de cateva zile cum se poate schimba si daca se mai poate schimba, prin campanii de informare si comunicare, atitudinea unui elev, student vs. educatia personala.Si daca mai poate fi elevul, studentul obisnuit convins sa se implice activ si sa se responsabilizeze fata de propria sa educatie.
Eu una am impresia ca devine din ce in ce mai greu de gasit o punte de comunicare intre elev, cu referentialul, nevoile si motivatiile sale si ceilalti si ca ar trebui cumva lucrat, pentru ca sistemul sa devina eficient, atat la nivel micro cat si macro.
Catalina, uite ca ai adus in discutie o problema care mie imi da sah-mat. Si asta pentru ca nu prea pot vedea solutii acolo.
Acum, se poate foarte bine ca pentru unele probleme (mai ales cele prea “macro”, sau care tin de mentalitati) sa fie inutil sa ne intrebam cum se rezolva. Cat timp tinem cont de ele atunci cand dam solutii pentru probleme rezolvabile, eu cred ca e ok.
E clar ca se poate schimba ceva prin campanii. Insa nu cred ca foarte mult, si nu pe termen lung.
Catalina, daca ar crede ca invatand la scoala ar obtine ceva ce-si doreste, ar invata. Si cam ce-si doreste el? In general, sa se distreze, sa se simta liber. Sa nu se plictiseasca. Atat. Face ce trebuie sa faca(aici intra si scoala), cu conditia sa nu-l solicite prea mult timp si sa nu fie prea dificil, doar ca sa aiba acces apoi la distractie. Iar cand chiar parintii vin cu sfaturi de tipul “mama, nu te chinui prea mult cu scoala ci mai bine du-te si munceste, ca iesi mai castigat” (e un sfat dat cuiva cunoscut mie, iar mama a fost sefa de promotie in facultate!), care se alatura credintei deja bine impamantenite ca scoala romaneasca n-o sa-l ajute prea mult niciodata, cu ce elan se mai avanta elevul catre carte?
Mi-e teama ca degeaba s-ar face campanii care sa raspunda la intrebarea “de ce sa investesc in educatia mea?” pentru adolescenti. Cel putin cei cu care mentin legatura mi se par dezorientati si complet dezinteresati de ce li se poate intampla pana spre clasa a 12-a, dupa care cei mai multi trec in tabara lui “fie ce-o fi, fac o facultate pentru ca trebuie, dupa aia o sa vad ce-o sa fac”, intrati in facultate devin “boemi”. Imi pare rau s-o spun, dar cateva serii mi se par, macar pentru o perioada, pierdute. De aceea as vrea sa vad campanii de responsabilizare pentru parinti, care sa-i ajute pe cei care acum sunt la inceputul scolii generale sau mai mici.
Andreea, tocmai datorita starii de fapt pe care o surprinzi extrem de bine si de fidel in mesajul tau, m-am intrebat daca sunt posibile/mai sunt posibile schimbari de atitudine la nivelul direct al beneficiarului de educatie.Intrebare la care nici eu nu am pana acum structurata o viziune destul de clara si legat de care imi am si eu aceleasi dubii ca si Dragos.
Pentru a ne trata educatia trebuie in primul rand sa investim, sa modernizam si sa inovam, stimuland initiativa privata.In procesul de schimbare si revitalizare insa, trebuie sa fim putin atenti si la rezistentele care ar putea aparea, una dintre acestea manifestandu-se exact la nivelul beneficiarilor in forma respingerii, uneori virulente, a necesitatii si nevoii de educatie (institutionalizata sau nu).Si asta, pentru ca, educatia si scoala (ca varianta institutionalizata a educatiei), in mod vizibil si-au pierdut si isi pierd credibilitatea (insa asta tine de o alta discutie).Ideea centrala ar fi ca pentru a realiza o interventie eficienta la nivel educational sa modernizam si sa stimulam puternic initiativa privata, sa sustinem procesul educational, dar sa fim pregatiti, daca este necesar, sa si “refidelizam” si sa reatragem pe cei ce beneficiaza de educatie si ale caror atitudini au devenit adesea extrem de rezistente fata de conceptele de “invatare”, “asimilare si acumulare”, “educare”, atat in varianta lor formala cat si informala.Iar asta, intr-o posibila varianta,printr-o incercare de redefinire a ideii si conceptului de educatie, care sa nu mai fie atat de lipsit de utilitate practica, atat personala cat si profesionala.
Exemplele pe care le aduci sunt extrem de sugestive pentru mentalitatea vs.scoala si educatie si din nefericire atitudini similare le poti intalni si la varste mai inaintate (necesitatea educatiei continue, in conditiile in care conceptul este cunoscut, este privita foarte sceptic si reticent de romanii activi).
Vorbind de parinti, ei sunt vitali pentru procesul de educatie si trebuie implicati si responsabilizati fara doar si poate, iar asta cat mai rapid, insa mi se pare fragmentar sa te adresezi doar unui target alcatuit din parinti ai caror copii se afla la inceputul scolaritatii.Orice parinte care are un copil ce parcurge sistemul educational trebuie informat si responsabilizat si trebuie sa devina cat mai rapid partener educational activ.
Ma uitam la avertismentele CE din raport si am vazut ca este mentionat clar ca in absenţa unor eforturi semnificativ mai mari, o mare parte a generaţiei următoare va fi în risc de excludere socială, cu mari costuri pentru aceşti tineri, pentru economie şi societate.
Necesitatea de interventie este stringenta si trebuie sa incepem sa devenim responsabili investind si, dar mai ales, in educatie (pana la urma se investeste in potentialul uman si profesional si in viitoarele resurse umane si sociale ale companiei) iar acest lucru cat mai rapid si concertat si incercand secundar sa ne transformam atat parintele cat si copilul in parteneri activi si responsabili in demers.
salutare tuturor,
nu cred ca investitia privata e o solutie care sa functioneze acum in romania, mai mult, felul in care functioneaza majoritatea universitatilor private e pe cale sa compromita ideea de concurenta/piata privata
nici parintii nu cred ca sunt pregatiti sa intervina in mod corector, fiind de multe cazuri complici la felul defect in care functioneaza sistemul. meditatii, protocoale, interventii.
cred ca o solutie ar fi alte universitati pentru profesori, cu accent pe pedagogie moderna. din observatiile mele empirice, cred ca suntem, ca natie, buni de profesori:) ne-ar trebui un sistem care sa aiba cativa ani de pregatire de specialitate (stiinte, literaturi, filosofii:) si dupa aia restul de scoala pregatire (un fel de training adicatelea) in tehnici moderne de pedagogie.
nordicii aplica un astfel de sistem, probabil ca au avut niste studii care le-au aratat cum vor evolua generatiile actuale. elevii de azi nu au nevoie de mai putina exigenta (neaparat), nici de mai putine materii (neaparat) ci de profi si profe siguri pe ei, demni si mandri de meseria lor, capabili de un comportament etic, buni in stiinta pe care o predau, apti de reactii prompte, in plus sa nu nimereasca la catedra pentru ca nu sunt in stare de altceva.
adica perfecti, veti spune. nu e chiar asa. daca la altii se poate, la noi de ce nu? aici intr-adevar ar fi nevoie de o solidaritate a intregii societati, poate de investitii masive private, dar poate chiar ar merita.
la noi, deciziile sunt lipsite uneori de logica elementara. un exemplu ar fi motivatia care s-a dat la alegerea postarii celor 100 de variante de bac, pentru ca nu pot sa asigure securitatea variantelor din ziua examenului. no comment. daca aveam alt sistem decat cel zecimal, ma intreb ce cifra alegeau. in ziua cand s-a anuntat motivatia asta, mi-am zis ca ma las de meseria asta, dupa 12 ani de cariera.
multumesc dragos de subiect
sal
Nu stiu ce se poate la altii (ex. la nordici), poate ne spune Corina. Insa stiu sigur ca salariile profesorilor de acolo sunt net diferite de cele din Romania.
De fapt in asta consta problema pentru care nu avem “profesori perfecti”. Tine de salarii si atractivitatea acestei profesii.
Ori salarii mai mari nu pot sa apara, din punctul meu de vedere, DECAT dintr-un sistem bazat pe economia de piata. Fara salarii mai mari nu are rost sa intaresti sistemul de evaluare al calitatii, nu are rost sa faci universitati de pedagogie. De ce? Pentru ca in continuare cei mai buni posibili profesori nu vor profesa (cei 2-3 martiri care vor ramane nu ma intereseaza la nivel macro)…
Doar asta conteaza pentru inceput: salarii mai mari.
Nu ma intereseaza daca absolventii analfabeti si nepregatiti complet pentru piata fortei de munca sunt scosi de universitati de stat sau de unele particulare.
Sincer nimic nu ma face sa sar de pe scaun mai tare decat argumentul ca exista universitati particulare mai proaste decat cele de stat si de aceea nu e bine sa facem un sistem concurential.
Argumentul este incredibil de evident fals. Pai tocmai pentru ca nu exista un sistem concurential, nu ar avea cum sa fie universitatile particulare mai bune decat cele de stat. Hai sa facem un sistem de voucher-e, prin care parintele sa poata decide unde se duc banii – la universitati particulare sau la universitati de stat. Si atunci sa vedem.
Hai sa ne uitam la topurile internationale ale universitatilor. O sa vedem spre exemplu ca in cel mai cunoscut dintre ele, in fruntea clasamentului sunt (doar) universitatile private:
http://www.arwu.org/rank/2007/ARWU2007TOP500list.htm
Daca stam sa vedem (cu wikipedia) care sunt private si care sunt de stat, sigur descoperim ca sunt mai multe private in top 100.
salut
nu ma intelege gresit, dragos
nu am cum sa contest viabilitatea sistemului concurential in orice domeniu care vrea sa produca performanta, deci nici un educatie. mai ales in invatamantul superior. (apropos, cica e o scoala interesanta internationala la cluj, cu taxe zdravene dar cu educatie “nemteasca”, revin)
afirmatia mea era mai degraba expresia mahnirii ca facultatile private nu au functionat la nivelul asteptarilor. stii bine ca un sistem bun poate fi corupt cu multa ingeniozitate, si noi ne-am dovedit “calitatile” din plin si aici.
incercam sa identific in postul meu care ar fi una din cele mai grave probleme, din perspectiva mea evident subiectiva, de profesor.
in opinia mea, problema nu e legata atat de mult de salarii, ci de calitatea pedagogiilor aplicate + de sentimentul de apartenenta la breasla. nu ai garantia ca daca dai salarii mari vei atrage imediat oamenii buni pentru meseria asta. mult de discutat, dar merita. s-a atins chestiunea si in ultima conferinta de pe http://www.conferintelecivice.ro
mi-a placut experimentul pe care l-a facut o companie, in parteneriat cu un liceu, in care au schimbat o saptamana rolurile, profii au mers in birouri si au participat la decizii, iar topmanagerii au mers in clase si au predat chimii si alte nebunii. a iesit mishto. cred ca ar merita repetat.:)
pe curand
@Cătălina:
Ce înseamnă oare un procent? Sau cincizeci de procente? Adolescenţii nu au nici un fel de dificultăţi. Ai dreptate când spui că s-a prăbuşit Cmunicarea. De fapt, Şcoala de Tip Fabrică e desuetă!
Catalina :
( 15 July 2008 , 12:40 pm )
Desi e vizibil faptul ca avem deficiente in domeniul educatiei, mi se pare inca inspaimantator procentul de 53,5% dintre adolescenti care au dificultati in citirea si intelegerea unui text.
Daca luam in vedere faptul ca, conceptul de “life long learning” nu este si nu a fost promovat, devine destul de justificabila statistica conform careia romanii nu au urmat multe programe de invatare continua.Insa, ideea ca peste jumatate din adolescenti au probleme in citirea si intelegerea unui text devine inspaimantatoare.
Pe langa reformarea, privatizarea si investitia in sistem, care sunt esentialmente necesare, eu schimb putin unghiul si ma indrept catre principalii beneficiari ai educatiei.
Ma tot intreb de cateva zile cum se poate schimba si daca se mai poate schimba, prin campanii de informare si comunicare, atitudinea unui elev, student vs. educatia personala.Si daca mai poate fi elevul, studentul obisnuit convins sa se implice activ si sa se responsabilizeze fata de propria sa educatie.
Eu una am impresia ca devine din ce in ce mai greu de gasit o punte de comunicare intre elev, cu referentialul, nevoile si motivatiile sale si ceilalti si ca ar trebui cumva lucrat, pentru ca sistemul sa devina eficient, atat la nivel micro cat si macro.
Scoala de tip FABRICA a blocat accesul catre Intuitie, catre Eliberare si catre Creativitate a milioane de fiinte. Ele au fost educate cu strasnicie pentru a repeta indicatiile Marilor Sisteme ale secolului XX de la scoli filozofice la lumea politica la sociologie si genetica si stare civila. STF are ca dogma principala REPETITIA, trambitata ca si iluminare. Hazoasa si tragica in acelasi timp prescriptie. De la cultul originilor, vezi ridicola prescriptie potrivit carei ne-am trage din maimute, la defectele de comunicare si argumentare, STF a construit un deraiaj si un derapaj istoric adeseori subtil, triumfalist si periculos. Prabusirea acestui complex va produce si deja produce evenimente involburante.