“Munca ucide!”
Mass-media a reusit sa mai creeze un episod din seria “munca ucide”. Dupa ce in 2007 am avut cazul “Raluca Stroescu” de la Ernst&Young, acum o noua drama se transforma intr-un caz – “Ramona Cîciu“.
Si atunci ca si acum, retinem senzationalul – respectiv ca “munca ucide”.
Din pacate, si atunci, si acum uitam sa spunem lucruri mult mai relevante si mai grave, despre astfel de cazuri. Respectiv ca:
- Avem una dintre cele mai prost calificate forta de munca, in special in zona muncilor intelectuale (Raluca nu a murit pentru ca o teroriza firma, ci pentru ca nu avea pe cine sa angajeze);
- Romania este pe ultimul loc la capitolul “formare continua” in Europa – deci si in ce priveste abilitatile de care ai nevoie intr-un job intelectual (mng timpului, mng proiectului, comunicarea in echipa, mng stresului, mng carierei etc.). Cati dintre noi avem cunoscuti care au participat in ultima vreme la niste cursuri de formare, si cati pot spune ca asta le-a fost de ajutor in job? In ‘98-2000 multi tineri din generatia mea au avut oportunitatea sa mearga la diverse training-uri, in special pe bani europeni. Din pacate, astfel de lucruri sunt o necunoscuta pentru absolventii de acum;
- Ca sa se adauge la asta, sistemul nostru de invatamant este un dezastru si fiecare generatie noua de absolventi este mai slab pregatita si mai “inadecvata” pentru piata fortei de munca;
- In plus, orbite de mirajul profiturilor rapide, majoritatea companiilor care au adus cresterea economica in 2005-2008 au sarit peste criteriile profesionale, atunci cand au facut angajari. Iar dupa ce au angajat, ce rost mai avea sa fie preocupate de formarea “pe bune” a angajatilor? Imobiliarele si consumul pe credit oricum mergeau, iar daca ii sacaiau prea mult pe angajati, balta avea mult peste atunci (adica alte oferte de munca);
- Nu avem o minima educatie despre cum sa ne pastram sanatatea si eficienta intr-un sistem de munca capitalist (care da, e stresant peste tot in lume). Ce daca “spune la televizor” sa bem doi litri de apa pe zi, sa consumam fructe si legume, sa facem minim 30 de minute miscare pe zi? (din pacate mesajele astea au aparut doar in ultima vreme). Noi, timp de 5 ani, am stiut mai bine…
- Miscarea sindicala in sectorul privat e ca si inexistenta. Din pacate, nici interesul pentru problemele comune nu e foarte mare. Spre exemplu, numarul de ore libere, echilibrul intre viata la birou si familie sau formarea continua sunt doar cateva din lucrurile care tin de CSR in relatia cu angajatii. Lucruri pe care niste angajati mai preocupati ar putea sa le sustina si sa le ceara managementului. Din nefericire, atunci cand apare o problema, noi obisnuim sa carcotim si sa cautam solutii individuale…
In fine, capitalismul are multe probleme si ar fi bine sa nu uitam ca munca in sistemul privat este unul din cei mai mari generatori de nevroze si de stres. Din pacate, Romania se pare ca e una din cele mai putin pregatite tari pentru a se confrunta cu aceste probleme….
Categoria:
Management, Responsabilitate Sociala (CSR)
(5 voturi, medie: 4.20 din 5)
Loading ...
Partial adevarat, partial eronat. Ne invartim in jurul cozii, de fapt asta se intampla de mai mult de 10 ani in Romania. Nu mai exista o coloana vertebrala absolut in nimic ce se intampla. Desigur ca generatia celor de 20 si sub 25 de ani pot vorbi mai putin despre anumite lucruri de esenta, pentru ca nu au termeni de comparatie. Ca sa nu fiu acuzata ca vorbesc in vant: am 40 de ani. in 1999, pe banii mei, am facut un curs de specializare, unde nu am invatat absolut nimic. Doar m-am trezit cu un certificat la final. Am platit cursul in rate, era prea scump raportat la posibilitatile mele. In 2006 am facut un al doilea curs de specializare, tot din banii mei, “6 luni”. In 2008 am facut un alt curs de specializare, tot pe banii mei, tot de “6 luni”. Cum sa intitulezi si cum sa pretinzi banii pentru un curs care pe hartie tine 6 luni, dar mai mult de 60 de ore cumulate, hai sa zicem 80, practic nu ai?? Ba ca profesorul nu vine, pentru ca desi era programat sa vina la tine, de fapt el, in acelasi timp, mai tinea niste ore, pentru alta institutie. Ba ca vine Craciunul, ba ca vine Pastele. DAR institutia isi promoveaza produsele si toata suna bombastic si toate tine 6 luni, dar de fapt tu de duci doar sambata, pentru 4 ore sau 8 ore care devin de fapt 5 ore. De anul trecut sunt si studenta. Si nu la Spiru Haret, ci la Universitatea din Bucuresti. Desigur ca tot pe banii mei. O sa mi se spuna, relativ pe buna dreptate, ca angajatorul nu este obligat sa ma scolarizeze pe mine. Nu, nu este obligat, dar aici greseste. Angajatorii se plang ca isi scolarizeaza angajatii, iar acestia pleaca apoi. Exista instrumente de motivare si de evitare a acestor situatii, nu e nici un dubiu aici. Chestia este ca daca eu, ca si angajat, vreau sa imi imbunatatesc performantele profesionale si ma duc, pe bani mei, sa fac un curs, angajatorul va ridica problema timpului. Daca ma trimite angajatorul la un curs, apar din start doua avantaje: 1. el imi achita costurile si 2. am voie sa lipsesc de la program pentru a ma duce la cursul respectiv. Daca avem o intelegere decenta semnata, dupa curs, eu raman in continuare in firma lui si el beneficiaza de rezultatele investitiei, logic. Daca totusi vreau sa plec, ar trebui sa stiu din start ca ii voi scolariza persoana care ma va inlocui. Doar ca angajatorii refuza sa gandeasca astfel. Instrumente exista. Muncesc de 15 ani in Romania. Am schimbat vreo 10 locuri de munca. Din 10 locuri de munca, in cel putin 7 mi s-a promis scolarizare suplimentara, sanse de cariera, mi s-au promis deplasari, beneficii, TRAINING-URI!!! Am avut parte de o singura scolarizare de o saptamana si de o singura deplasare de 1 zi. In 15 ani de zile!
A pretinde ca diversele cursuri organizate de diverse institutii acreditate (nu voi intelege niciodata cum au reusit sa fie acreditate si cum au voie sa elibereze certificate de competente profesionale, am niste exemple foarte clare in acest sens) chiar isi fac treaba si scot oameni mai bine pregatiti, este nu doar un simt de raspundere, dar este o crasa ignorare a realitatii. Este un adevarat soc ceea ce se intampla in Romania si totul porneste de la detalii in general. Cei care ar putea, nu controleaza. Cei care sunt necontrolati, simplii executanti, isi fac de cap si isi bat joc de cele mai elementare reguli de respectare a unor drepturi sociale. Daca eu depun la secretariatul facultatii o cerere, scrisa, frumos, ma duc cu ea in doua exemplare si ma astept sa fie inregistrata si sa primesc copia cu numar de inregistrare, dar secretariatul nici macar nu intelege ce vreau de la sufletul lui??? Si dupa 2 luni de zile gasesc, eu personal, cererea respectiva in aceeasi tavita unde o lasasem in ianuarie??? Cum isi poate permite o persoana din secretariatul unei facultati sa abordeze astfel lucrurile? Si am multe astfel de exemple, legate de sistem, de profesori, de materie …. Sunt foarte multe de discutat si analizat. Din pacate insa, de cativa ani, apar mii de astfel de analize pe internetul romanesc. DAR NU SE INTAMPLA ABSOLUT NIMIC. Pentru ca cei care ar fi rebeli si ar vrea sa aiba niste initiative, se pomenesc ca li se da in cap. Majoritatii ii convine ceatza asta generalizata, ma uit la mine la facultate. Desigur ca scuza celor de 19 si 20 de ani este varsta si tu, la 40, daca vrei sa fii acceptat si sa iti poti urma cursurile mai departe, ar fi bine sa devii la fel de tembel, la fel de nepasator si superficial ca si ei. Altfel …. “esti mancat de viu”, ca in filmele americane …. cand o gasca de 3 teribili imprastie niste zvonuri, iar la final cel tintit se sinucide. Ceva de genul asta.
Asa ca, legat de nivelul de pregatire ….. ar mai trebui pusa intrebarea (ca tot am citit zilele trecute cum ca media de varsta a profesorilor universitari din Romania este 52, ceea ce este alarmant deja): PE PROFESORI CINE II SCOLARIZEAZA, CINE II SPRIJINA SA TINA PASUL CU TOT CE SE INTAMPLA? Multi sunt depasiti, e si normal. Majoritatea studentilor care au 19 ani dau la facultate pentru ca “e cool” si pentru ca vor o hartie. Dar mai bine ma opresc aici …. tocmai vin de la cursuri si am de citit. Si de cautat de munca. Etc.
am vrut sa spun de fapt: “majoritatea celor de 20 de ani si sub 35″, nu “sub 25″.