Sa va mai spun un lucru, asa, la calm: politica i-a atras si ii va atrage mereu pe cei mai egolatrii, mai resentimentari si mai complexati dintre noi.

Cand Hobbes sau Freud au invocat “Homo homini lupus” se gandeau in primul si in primul rand la politica. Pentru ca politica este promisiunea unui salt facil peste barierele sociale sau profesionale, a unei posibilitati de a-ti distruge inamicii si, slava Domnului, fiecare avem suficienti, de a savura fiecare rictus de teama al celor care ajung la mila bunului tau plac, de a-i bombarda aerian, din carlinga autoritatii publice, pe toti neajutoratii de care e plina lumea si care, eventual, ar emite opinii chiar si usor diferite de a ta.

Acum, ganditi-va la zorii noii democratii romanesti de dupa ’89. Este ca atunci dadeam cu totii pe afara de la zecile de ani de furie surda, de umilinte si privatiuni la care fuseseram supusi? De ce anume credeti ca au fost atrasi ca pilitura de magnet aceia dintre noi care interiorizasera cel mai mult aceste sentimente? De politica, va spun eu.

Si la fel a fost de fiecare data dupa asta, atunci cand s-a adus vorba de “oameni noi”, de “schimbare”, de ridicarea capacului de pe oala. Se vorbea de fapt despre noi si noi grupuri sociale care descopereau “politica-trambulina”, “politica-maciuca” sau “politica-artilerie”.

Ei bine, daca stiati ca nu va placea ceva la politica insa nu stiati ce, despre asta era vorba. In fine, sa nu ziceti ca nu v-am spus 🙂