Se discuta zilele astea despre vedete ca Dana Nalbaru sau Dragos Bucur, care si-au retras copiii din sistemul de invatamant de stat, asa cum il stim, si i-au dus spre ceva sclipitor, ca orice e nou, denumit “homeschooling“, adica un invatamant facut in preajma familiei.

Mi-e greu sa dau o sentinta despre o astfel de forma de educatie particulara, pe care, ca idee, am imbratisat-o in trecut. Cu toate astea nu ma pot gandi ca personalitatea unui om se formeaza DOAR in relatie cu mediile noi, straine, cu care intra in contact.

Literatura motivationala americana abunda in povesti despre capitalisti care si-au educat copiii in spiritul antreprenoriatului si i-au facut sa inteleaga valoarea banului punandu-i sa inceapa de la cele mai de jos meserii: maturatori, vanzatori de sanvisuri sau de ziare. La fel, ma intreb: daca niste parinti din Romania au suficienti bani si vor sa-si educe copiii in “regie proprie”, oare n-ar trebui sa-i arunce in apa, trimitandu-i sa invete, spre exemplu, intr-un liceu obisnuit din Vaslui, din Teleorman sau din alt pol al saraciei? Sau, asa cum s-a intamplat cu MS Regele Mihai, sa ii trimita sa invete in clase speciale, cu copii din toate straturile socialei?

Ma intreb ce-as fi fost eu daca la viitorul Liceu de Arta, unde am facut scoala primara, n-as fi invatat inca din primele zile ce inseamna sa iau bataie de la tiganul Gilbert. Care mai tarziu facea adevarate “turnee” de batut lumea prin discotecile din Mamaia, insa de mine nu se mai lega pentru ca avusesem deja suficiente contacte fizice, incat sa se formeze o “legatura” intre noi.

Ma intreb ce-as fi fost daca n-as fi invatat sa-mi reglez “relatiile sociale” cu colegii de la scoala gimnaziala sau liceu prin diverse conflicte, unele chiar fizice. Oare as fi inteles cat de diferiti putem fi intre noi, daca nu l-as fi auzit pe profesorul de matematica spunandu-i unui coleg iesit la tabla ca “are fata de corijent” (o rautate care si-a gasit din pacate confirmarea in realitate). Sau daca nu l-as fi auzit pe profesorul de romana intrebandu-ma “Dehelene, vrei sa-ti dau doi DE pumni in cap?”, ca sa intelegem toti ca denumirea unei note este si ea un subtantiv si ca nu poti spune nici ca ai luat “doi de zece”, nici ca ai luat “doi de patru”.

In fine, ma intreb ce-as fi fost daca nu m-as fi trezit peste mai multi ani singur si strain, intr-o garsoniera de la etajul 7, dintr-un Bucuresti murdar si cenusiu, de unde trebuia sa merg vreo 15 minute pana la metrou sau la tramvai ca sa ajung la facultate. As mai fi iesit atat de des pe balconul garsonierei ca sa ma gandesc la “solutii” si la ce se poate schimba in bine la tara denumita Romania, pe care abia atunci ajungeam sa o descopar si sa o constientizez in toate dimensiunile ei?

As mai fi ajuns altfel la “debate” si la ARDOR (Asociatia Romana de Dezbateri, Oratorie si Retorica), daca nu m-as fi gandit la ce sansa au tinerii din aceeasi generatie cu mine sa produca o schimbare, peste ani, daca ar fi intrat in politica? As mai fi intrat eu insumi in politica daca as fi fost asezat intr-un loc mai comod atunci cand l-am auzit pe Varujan Vosganian vorbind la “Marius Tuca Show” despre faptul ca Romania ar trebui sa fie condusa de niste politicieni “ale caror carti citite, puse una peste alta, sa depaseasca inaltimea scaunului pe care stau“?

Iata primele ganduri care imi vin in minte in discutia despre “home-schooling”. Mi-e greu acum sa cred ca am fi mai buni sau mai pregatiti pentru a ne confrunta cu exteriorul, cu alteritatea, deci cu lumea inconjuratoare, decat in cazul “outdoor-schooling”-ului. Insa, desigur, astept cu interes ideile, experientele sau ipotezele voastre.

school